Vă propunem să vă delectați cu o perspectivă unică, de la înălțime, de pe cei aproape 53 de kilometri dintre Poieni și Aleșd, lotul 3 al Magistralei 300 Cluj-Oradea. Asocierea FCC-Gülermak a ajuns la un progres fizic de 39% în august 2026, conform celui mai recent raport CFR cu stadiul proiectelor feroviare emis public.
Din păcate, lucrările lipsesc între Bulz și Vadu Crișului, minutele 4-10 din filmare. Autoritățile și-au dat un autogol spectaculos, pierzând vreo două sute de milioane de euro din PNNR din cauza întârzierii emiterii autorizației de construire cu aproximativ doi ani de zile pe motiv că Apele Române nu își asumă nivelul de inundații pe Crișul Repede. Așadar legătura feroviară întreruptă între Cluj-Napoca și Oradea va fi refăcută prin 2028, poate.
Contractul pentru sectorul de 52,74 km în valoare de 2,11 miliarde lei fără TVA a fost primul dintre cele 4 loturi ale magistralei Cluj-Oradea care a fost semnat, în 10.11.2022, și prevede 6 luni de proiectare și alte 36 de execuție. Ordinul de începere a fost dat în 16.01.2023.
Cu avionul prin defileul Crișului în căutarea căii ferate

