Premieră: unboxing Coradia Stream, noul tren InterRegio!

Prin bunăvoința clientului ARF și a producătorului Alstom, cărora le mulțumim, acum două săptămâni am vizitat depoul de mentenanță și primul Coradia Stream ajuns în țară din cele 37 care vor deservi multiple rute InterRegio. Când vom circula cu ele? Cum sunt scaunele?
Producătorul estimează că în iunie 2024 va trimite către ONFR-AFER documentația testelor, iar autoritățile române ar avea nevoie de 5 luni pentru a da OK-ul final. Deci în decembrie ar trebui să ne plimbăm cu toții. Alstom promite că livrează 12 rame până în iunie 2025 și restul până la sfârșit de 2025.
Vedeți pozele și filmulețul. Experiența este diferită față de orice alt tren aflat în circulație astăzi în România: unul modern la care problemele cu clima sau curățenia ar trebui să fie istorie, fiind proiectat pentru o întreținere ușoară. Echipamentele principale se află pe acoperiș, astfel încât mentenanța să se facă rapid și facil.
Treptele sunt istorie, existând doar niște rampe de urcat/coborât între vagoane. Ușile au o treaptă extensibilă la nivelul peronului ca să asigure o îmbarcare fără emoții. Din păcate, vestibulul nu este separat de salonul călătorilor prin niște uși, acestea existând doar între vagoane.
Spațiile de bagaje sunt ample, permițând stocarea unor genți voluminoase. Însă la anumite locuri trebuie grijă la cap. Fiecare din cele 6 vagoane este dotat cu un ecran ce afișează diferite detalii despre călătorie, inclusiv unde se află trenul pe rută. Fiecare geam beneficiază de parasolar, însă poziția sa va fi o negociere între pasageri deoarece un geam se întinde pe multiple rânduri.
Atât la clasa I, cât și la clasa a II-a, sunt folosite aceleași materiale la scaune care se pot înclina folosind o manetă, “alunecând” cu șezutul înainte. Acesta este dintr-un material foarte moale, confortabil. În schimb, cotiera este îngustă și dură, iar cei de la clasa a II-a vor trebui s-o împartă.
La clasa I spațiul la picioare este generos, însă la clasa a II-a pot apărea probleme dacă aveți 1,90 m sau mai mult. Pentru oamenii mai înalți (și/sau mai… lați) recomandăm biletul de clasa I. Spațiul disponibil la clasa a II-a este decent, însă nu recomandăm călătorii mai lungi de 4 ore.
Chiar dacă vizita pe Coradia Stream a fost “statică” în depoul Alstom din Grivița, în cadrul Comitetului de Monitorizare a Programului Transport ne-am plimbat cu o generație mai veche dar cu performanțe similare: Coradia Polyvalent.
Atât la 160 km/h pe linii modernizate recent, cât și pe cele cu joante dese (clasicul “tâdâm-tâdâm”) și restricții de viteză, ținuta trenului a fost foarte bună, amortizând bine imperfecțiunile liniei, iar izolarea fonică este și ea la un nivel foarte bun.
Rezumând, rămâne frustrarea că puteam primi o ramă mai confortabilă dacă ARF făcea un caiet de sarcini optim. Dar, din fericire, scaunele oferă un confort superior multor vagoane aflate astăzi în circulație și s-a risipit temerea noastră că vom primi un tren de navetiști. Într-adevăr, unii oameni vor avea o problemă cu spațiul la picioare și cotierele chiar sunt de tren regional.
Disclaimer. Opinia despre scaune are și o doză de subiectivism. Colegul care a testat are 1,80 m înălțime și a măsurat spațiul la picioare cu palma din dotare, lungă de 18 cm. În clipul video el nu a stat cu șezutul lipit de spătar, ci a ales o poziție confortabilă.
Premieră: unboxing Coradia Stream, noul tren InterRegio!