Pe Autostrada A7 de lângă Buzău din această toamnă

Turcii de la Nurol se mișcă foarte bine pe lotul 3 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău și doar ceva catastrofal îi mai poate împiedica să-și respecte contractul și să inaugureze în noiembrie 2025, poate chiar în octombrie, cei 13,9 kilometri care ocolesc Buzăul de la vest la est, între DN2/pădurea Spătaru și DN2B/ieșirea spre Brăila.

Contractul a fost semnat cu Nurol în 22.11.2023 și are ordin de începere emis în 01.03.2024 cu execuție directă 20 de luni, fără perioadă de proiectare. Deci termen de finalizare noiembrie 2025.

Până atunci trebuie să se deschidă și cei 28,35 kilometri de autostradă-muzeu dintre Mizil și limita cu acest lot, acolo unde bulgarii de la Trace au greșit sudurile pe trei structuri metalice și au fost probleme inclusiv cu punerea în operă a soluțiilor de remediere.

Tronsonul e finalizat, chiar și spațiile de servicii, dar încă așteptăm ca toți inginerii implicați să-și pună semnăturile pe documentele prin care își asumă deschiderea circulației în condiții de siguranță. Lipsa de transparență este strigătoare la cer! Promisiuni au fost că se dă în trafic în iunie, apoi în iulie. Așteptăm…

#ProInfrastructura #API #MonitorizamInfrastructura

Pe Autostrada A7 de lângă Buzău din această toamnă