Cei de la CCECC (China Civil Engineering Construction Corporation) pare-se că vor să spele rușinea compatrioților de la Sinohydro de pe Centura Zalău și să facă o figură frumoasă pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord.
Contractul pentru cei 8,6 kilometri dintre DN3 (Pantelimon) și DN2 (Afumați) a fost semnat cu chinezii de la CCECC în 16.03.2023, are ordin de începere emis în 22.05.2023 și prevede 12 luni de proiectare și 18 de execuție, deci finalizare în noiembrie 2025.
În 11.03.2024 antreprenorul a primit autorizație de construire doar pe aproximativ 2 km în zona nodului Afumați (A0-DN2) și până la limita cu lotul 2, tocmai ca să conecteze, printr-o soluție provizorie, DN2 de cei aproximativ 7 kilometri de muzeu (care nu pot fi folosiți) până la Autostrada A3, astfel încât spre final de 2024 să avem o legătură neîntreruptă pe A0 Nord pe relația DN2-A3-DN1.
Solicităm oficialilor din MT și CNAIR să elibereze în cel mai scurt timp autorizația de construire și pe restul de aproximativ 6,5 km ai proiectului, astfel încât la sfârșit de 2025 să circulăm complet pe A0 Nord între DN1 și Autostrada A2, fiindcă până atunci vecinii de la UMB de pe lotul 4 ar trebui să fie gata cu ciotul lor.