Două accidente rutiere tragice, petrecute în urmă cu o lună, au pus sub reflector infrastructura urbană deficitară. În București, o mamă cu un copil în cărucior a fost lovită mortal pe trecerea de pietoni. În Cluj-Napoca, un copil de 12 ani, aflat pe trotuarul de lângă școală, a fost grav rănit de o mașină scăpată de sub control și va suferi o recuperare de durată.
Viteza este decisivă în impactul dintre o cutie de metal de câteva tone și un corp uman firav, din carne și oase. Pornind de la această evidență, opinia publică a cerut măsuri dure, așa cum am făcut și noi încă din 2015, de la fondare: radare, permise suspendate, amenzi, limitarea vitezei în tot orașul. Dar, dincolo de sancțiuni, siguranța reală se construiește cu o infrastructură bine gândită.
În fiecare an, România pierde peste 1.500 de vieți pe străzi, iar de două ori mai mulți răniți grav rămân cu sechele permanente. Deși tendința este descendentă, suntem în continuare țara europeană cu cea mai neagră statistică. Disproporționat de mulți oameni mor în orașele și satele din România comparativ cu restul UE, iar cele mai frecvente accidente sunt coliziunile dintre mașină și om.
În 1995, în Suedia, directorul pentru siguranța traficului, prof. Claes Tingvall, a fost întrebat de ministra sa care este numărul acceptabil de morți pe șosele. Asimilând brutalitatea întrebării, a răspuns: zero. Întâmplarea povestită de protagonist a dat naștere la ceea ce se cheamă la nivel mondial “Viziunea Zero”: dezideratul de a reduce până la zero accidentele mortale. Formal, și România a aderat la aceasta.
Viziunea Zero este o colecție de elemente bazate pe câteva premise-cheie. 1) Oamenii greșesc, dar greșelile nu trebuie să fie fatale. 2) Oamenii sunt vulnerabili fizic, iar infrastructura trebuie să fie iertătoare și să limiteze expunerea la forțe mari de impact. 3) Administratorul drumului, proiectantul și poliția poartă o responsabilitate în calitatea lor de specialiști. Participanții la trafic sunt doar utilizatori.
Studiile internaționale și expertiza orașelor dezvoltate au reliefat elemente esențiale de infrastructură urbană sigură și prietenoasă despre care vorbim public de ani întregi și pe care le grupăm într-un catalog de soluții în următoarele două paragrafe.
Îngustarea benzilor auto ce sporește percepția de viteză mare a șoferului care încetinește automat. Raze de curbă mici în intersecții care obligă șoferul să reducă drastic viteza la schimbarea direcției de mers. Extinderea trotuarului în colțurile intersecțiilor care crește vizibilitatea pentru șoferi și scurtează distanța de traversare a pietonilor.
Trecerea de pietoni este ridicată (supraînălțată) la nivelul trotuarului, cu dublu efect: ajută mobilitatea pietonilor și calmează traficul. Uneori întreaga intersecție poate fi ridicată la nivelul trotuarului. Refugii mediane între sensuri, unde pietonul se asigură mereu dintr-un singur sens la fiecare etapă a traversării. Girații bine proiectate care reduc viteza de abordare și unghiurile de conflict. Șicane sau aliniamente în “S” care obligă șoferii să încetinească.
Aceste măsuri au un grad ridicat de conformare voluntară. Altfel spus, nu irită șoferii precum un indicator singuratic de 30 km/h pe o stradă unde se fuge cu 60 care oricum nu e băgat în seamă. De regulă, se folosesc mai multe elemente simultan. Bonus: se îmbunătățește estetica vizuală a locului. În fond, o infrastructură sigură nu înseamnă doar a scăpa cu viață când mergi pe stradă, ci ține și de calitatea vieții.
E vremea ca aceste măsuri folosite până acum timid, deseori haotic și ineficient, să fie înțelese, gândite și implementate pe scară largă de către primării. Ne dorim ca vârf de lance să fie Capitala și marile centre urbane care să preia inițiativa, să piloteze și să standardizeze soluțiile și apoi să ofere consultanță administrațiilor mai mici din țară care au disperată nevoie de străzi sigure dar nu-și permit un departament dedicat mobilității moderne.
Câți morți sunt prea mulți?