Până pe 26 mai, inclusiv, puteți să ne susțineți fără niciun cost financiar direcționând 3,5% din impozitul aferent veniturilor voastre din 2024 plătit deja la stat. Declarația 230 este foarte ușor de completat și, dacă ne-o trimiteți până pe 22 mai inclusiv, o depunem noi la ANAF în numele vostru.
Ce putem să mai spunem despre noi ca să vă convingem? Suntem singura organizație a societății civile care monitorizează toate proiectele majore de infrastructură de transport din țară. Credem că în toți acești ani v-am demonstrat că suntem independenți și neobosiți în eforturile noastre de a aduce transparență și responsabilitate în domeniul transporturilor.
Suntem membri cu drepturi depline ai Comitetului de Monitorizare a Programului Transport 2021-2027 și ai Structurii Parteneriale privind Politica de Coeziune a Uniunii Europene post-2027. Estimările noastre s-au demonstrat a fi foarte precise și nepartizane și, ca o recunoaștere a muncii și a obiectivității noastre, dăm săptămânal interviuri în presă și comunicatele noastre sunt preluate de mass-media centrală și locală aproape de fiecare dată.
Recunoașterea este chiar internațională, având o comunicare deschisă cu reprezentanța Comisiei Europene în România. Ba chiar am avut, în octombrie 2022, o intervenție ca experți din partea societății civile în Comitetul de Transport și Turism (TRAN) al Parlamentului European.
Timp cu nemiluita și foarte mulți nervi investim în ceea ce nu se vede: analize, dezbateri și strângeri de informații de la sursele noastre din domeniu, atât de la stat cât și de la privați.
Toate se traduc în bani. Fără voi și fără câteva companii-sponsor, ne-ar fi imposibil. Bugetul strâns anul trecut din campania 3,5% a fost de 18300 RON, reprezentând aproximativ 9% din veniturile totale ale asociației în 2024. Vă mulțumim tuturor pentru susținere și încredere!