Comunicat de presa
05.06.2015
LIPSA DE TRANSPARENTA PRIVIND FONDURILE EUROPENE PENTRU CONSTRUCTIA DE INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT
Asociatia Pro Infrastructura trage un semnal de alarma asupra lipsei complete de transparenta a Autoritatii de Management a Programului Operational Sectorial – Transport (AMPOS-T). Astfel, in urma mutarii in subordinea Ministerului Fondurilor Europene, AMPOS-T a incetat sa raspunda solicitarilor de informatii trimise (in dispretul legii 544/2001), iar pagina de web (http://www.ampost.ro) a fost complet abandonata. Avand in vedere ca anul 2015 este anul critic la sfarsitul caruia riscam pierderea a 1,5-2 miliarde de euro din aceste fonduri, trimitem acest semnal de alarma si domnului prim-ministru Victor Ponta, doamnei comisar european Corina Cretu, precum si domnului ministru al fondurilor europene Marius Nica.
AMPOS-T primeste bi-lunar de la beneficiari (CNADNR, CFR, s.a.) rapoarte detaliate privind stadiul de executie al fiecarui proiect de constructie de autostrazi si cai ferate. In ciuda faptului ca aceste rapoarte sunt de un interes public major, AMPOS-T a refuzat sa publice rapoartele pe pagina de web asa cum am solicitat.
Asociatia noastra a reusit anterior (in anul 2014) in baza legii 544/2001 sa obtina accesul la rapoarte (in conditii umilitoare, am fost nevoiti sa pozam cu telefonul mobil fiecare pagina, desi Autoritatea are rapoartele in format electronic), putand astfel sa le facem cunoscute publicului. Din pacate, odata cu mutarea in subordinea MFE, AMPOS-T a refuzat sa ne mai permita accesul la rapoartele de progres, incalcand astfel legea.
Dorim sa amintim ca AMPOS-T este responsabila de gestionarea fondurilor structurale pentru constructia de infrastructura de transport (autostrazi, cai ferate, metrou, etc) din exercitiul financiar 2007-2013 al caror ultim an de absorbtie este anul curent, 2015. In momentul de fata, nivelul de absorbtie este in jur de 58% ceea ce inseamna ca mai avem doar 6 luni pentru a salva 1,5 miliarde de euro, fonduri europene pentru transport care sunt in pericol de a fi pierdute.
In aceste conditii este cu atat mai imperioasa informarea corecta a publicului asupra activitatii AMPOS-T. Este de notorietate deficitul de infrastructura care afecteaza dezvoltarea economiei romanesti. Rolul AMPOS-T care gestioneaza 4,28 miliarde de euro este unul crucial in rezolvarea acestui deficit si totusi activitatea sa se desfasoara in spatele usilor inchise fara nicio deschidere catre societatea civila si presa.
Solicitam AMPOS-T de urgenta publicarea rapoartelor de progres ale proiectelor de infrastructura pe pagina de web proprie astfel incat acestea sa fie usor accesibile presei si cetatenilor interesati. De asemenea, solicitam domnului ministru Marius Nica luarea de masuri pentru imbunatatirea comunicarii la nivelul AMPOS-T.
Catalin Drula
Vicepresedinte Asociatia Pro Infrastructura
catalin.drula@proinfrastructura.ro