Pe 5 iunie 2025, la kilometrul 46 pe DEx12 Craiova-Pitești, un TIR a acroșat o autoutilitară, apoi a intrat ca-n brânză prin parapetul metalic central, unde putea genera alte victime. Șoferul dubei a murit și o altă persoană aflată lângă el a fost grav rănită. Pătrunderea pe contrasens a vehiculelor de mare tonaj nu este nici pe departe o premieră, ba dimpotrivă: am avut mai multe astfel de tragedii și frecvența lor ne îngrijorează.
Soluția este simplă: parapetul de beton de tip “New Jersey” (NJ) care poate opri pătrunderea pe contrasens a vehiculelor grele. Acesta este mult mai robust decât lisa metalică dar și mai ușor de întreținut. Deci este mai eficient economic pe termen lung și, luând în considerare și gradul sporit de siguranță rutieră oferit, devine opțiunea evidentă.
Nu-i de mirare că Germania și Austria au început să înlocuiască lisa metalică pe drumurile lor și să pună dublu parapet de beton între sensuri. Ba chiar găsim exemple mai aproape de noi, în Grecia. Vezi capturi Google StreetView.
Din punct de vedere tehnic, spațiul central de 3 metri lățime de pe autostrăzi și drumuri expres se reconfigurează astfel: 2 metri cu două rânduri de parapet de beton tip NJ între care se pune un simplu material de umplutură (pământ), iar cei 2 x 50 centimetri rămași deoparte și de alta sunt lăsați liberi pentru a oferi un confort sporit, evitând senzația de înghesuială pe care șoferii o experimentează acum când se deplasează pe banda a doua.
Normativul românesc este pregătit. Mai mult, avem parapet central de beton pe DEx16 lângă Oradea inaugurat în martie 2024. Și chiar dublu New Jersey (pe viaducte) pe DEx4 lângă Tureni (vezi fotografie) care, apropo, urmează să fie deschis traficului cel mai probabil pe 7 iulie. Revenim la finalul săptămânii cu o confirmare.
Unde mai pui că lisa metalică este importată, în timp ce parapetul de beton se fabrică deja în România. Costurile suplimentare suportate de stat pe termen scurt pot fi diminuate prin întoarcerea în economia noastră a unei părți semnificative din acești bani.
Având în vedere toate aceste argumente, solicităm oficialilor din minister, cât și responsabililor din CNAIR și CNIR să implementeze noile loturi de autostrăzi și drumuri expres cu parapet central de beton și să înlocuiască treptat, cu aceeași soluție tehnică, tronsoanele aflate în exploatare în toată țara.
#ProInfrastructura #API #SigurantaRutiera

