Doar pe autostradă de la Mizil la Buzău, calendarul nostru (foarte) optimist

Între nodurile Mizil și Buzău Est, Autostrada A7 are mai multe puncte fierbinți, fiecare cu povestea și complicațiile sale tehnice și birocratice. Însă, cu puțină muncă și cu niște gândire limpede din partea mai-marilor Grindeanu (ministru), Scrioșteanu (secretar de stat) și Pistol (director general CNAIR), șoferii pot scăpa de coșmarul de pe DN2 și DN1B în etape, începând cu finalul lunii aprilie 2025.

Așa cum v-am explicat joia trecută, asocierea Coni-Trace de pe lotul 2 trebuie să rezolve problemele cu sudurile neconforme de la pasajul pe DJ102H peste A7 în apropiere de Mizil. Dacă proiectantul a livrat soluția de remediere și toți responsabilii implicați vor semna teancul de hârtii, putem spera ca această structură și cea din nodul Mizil să fie gata de trafic la sfârșit de aprilie. Termenul contractual actualizat, octombrie 2024, este depășit.

Așa cum se vede și din filmarea lui Ștef de miercuri, tot în vreo două luni de zile, vecinii de la Nurol care execută cei 13,9 kilometri dintre Spătaru și Buzău Est (DN2B) pot pregăti mini-secțiunea dintre Pădurea Spătaru și nodul-trifoi Buzău Vest (A7xDN2). Există mai multe soluții pentru conexiunea temporară, fără pasajul pe DN2 peste A7, toate mai bune decât cea prin Stâlpu/Costești.

Tot la final de aprilie dar în celălalt capăt al tronsonului Nurol, vecinii de la UMB pot inaugura podul peste Buzău, parte din lotul 1 al Autostrăzii A7 Buzău-Focșani, conectat cu DN2B prin bretelele făcute de turci. Podul a fost promis în nenumărate rânduri anul trecut pentru vară, toamnă, apoi decembrie 2024, atât de UMB cât și de autorități. Mai mult, are depășit atât termenul contractual inițial, august 2024, cât și pe cel actualizat, ianuarie 2025.

Cu alte cuvinte, cu niște muncă și cu puțină coordonare între oficialii statului român și constructori, sperăm că în jur de 1 mai circulăm complet pe Autostrada A7 între Dumbrava (nod A7xA3) și Buzău Vest (A7xDN2), traversăm municipiul prin sud, pe DN2B, și urcăm iar pe A7 în nodul Buzău Est (A7xDN2B), cu drum liber până la Focșani Nord.

Iar la sfârșitul toamnei 2025, mizăm pe turcii de la Nurol că vor închide sectorul Buzău Vest-Buzău Est (DN2-DN2B), deci autostradă continuă de la Ploiești (Dumbrava) până la Focșani Nord. Ei au deadline contractual în noiembrie 2025. Trebuie să tragă tare și aici, dar și pe lotul lor din A8 supus limitei PNRR, 2026, unde încă nu au început lucrările propriu-zise.

Spre final de 2025, tot pe A7 așteptăm bineînțeles diverse tronsoane la nord de Focșani, în afara centurii Adjud care poate fi deschisă în vară. Dar despre ele revenim într-un episod următor, când se vor clarifica mișcările de trupe în teren ale armatei UMB.

📷 Capturi filmare dronă între Buzău Vest și Buzău Est, 26 februarie, mulțumim Ștef!

Doar pe autostradă de la Mizil la Buzău, calendarul nostru (foarte) optimist