Cu toate că modernizările începute în anii 2000 durează în jur de 8-10 ani pe fiecare lot, s-a circulat până acum în siguranță prin interminabilele șantiere: CFR a cerut instalații provizorii care previn intrarea a două trenuri pe același sector (bloc) de linie, semnalele și autostopul fiind funcționale. Deși durata lucrărilor e similară celei din Grecia, siguranța a fost mult mai bună. Modernizarea din Grecia a făcut 57 de victime la Tempi în 2023.
Începând cu 2025 însă, CFR se îndreaptă spre “siguranța” grecească: pe Magistrala 200 Simeria-Arad, pe cei 10 km dintre Ilia și Câmpuri Surduc, se circulă cu înțelegere telefonică între impiegați, așa-numita “cale liberă”. Mecanicilor li se dă un bilețel scris de mână (OC) în care li se spune că pot să-și dezactiveze temporar echipamentul de autostop (apasand butonul ”depașire ordonată”) și să treacă de semnalele roșii dintre cele două stații. Impiegatul din Câmpuri Surduc are de mers vreo 250 de metri cu bilețelul până la mecanic. Deci Biroul de Mișcare a fost dotat cu o… bicicletă.
Abundă așadar posibilitățile de eroare umană ale impiegaților din Ilia și Câmpuri Surduc sau din partea mecanicilor. Ori riscul de defecțiune la telefon sau… bicicletă. Ori o neînțelegere telefonică sau a scrisului de mână. Riscul de un accident grecesc (sau românesc ca la Ormeniș în 1990) crește pe zi ce trece. Viteza maximă permisă de 60 km/h este suficientă pentru coliziuni ce pot produce victime.
De altfel, două incidente grave au avut deja loc și sunt investigate de AGIFER: după seria de semnale roșii depășite pornind din Ilia, doi mecanici au intrat pe roșu și în stația Câmpuri Surduc. Unul din ei a ajuns pe linia 2 neelectrificată și nu a reușit să oprească până nu s-a terminat linia de contact, imobilizând astfel trenul intercity (521) câteva ore până a venit o locomotivă diesel să-l salveze (23 ianuarie). Noroc că firul era liber. Dacă acolo era un alt tren?
Pe o magistrală – modernizată cu bani grei începând cu 2017 (!) – “calea liberă” ar trebui folosită cel mult câteva zile pentru remedierea unui deranjament, nu luni sau ani. Provizoratul de la Ilia-Câmpuri Surduc pare că va continua multă vreme.
Oficialii CFR nu par capabili să le facă pe cele două companii – Siemens (Ilia, lotul 3) și Alstom (Câmpuri Surduc, lotul 2c) – să se înțeleagă între ele omenește și tehnic. La fel ca în Grecia, s-au investit sute de milioane de euro în sisteme de siguranță europene, moderne, digitale. Dacă ar fi operaționale, nu ar fi nevoie de impiegați în multe stații, eliminând posibilitățile de eroare umană. Și tot ca în Grecia, stăm și ne uităm la instalațiile noi și circulăm… cu telefon și bicicletă.
Timpul exagerat de mare de punere în funcțiune a sistemelor feroviare noi este o problemă cunoscută: pe Sighișoara-Simeria s-a mers ani de zile pe un singur fir până la operaționalizarea instalațiilor Alstom. Vor continua să apară situațiile frustrante în care vom sta și ne vom uita la linia nou-nouță dar nu o vom putea folosi. Când se va reface fizic legătura Cluj-Oradea, va rămâne probabil închisă călătorilor multe luni fiindcă acolo nu există sisteme provizorii. Dar despre asta, într-un alt episod, că nu e grabă…
P.S. Pe lotul 2c între Câmpuri Surduc și Ilteu sunt tunelurile pe care Aktor le sapă “cu lingurița”. Deci spre vest starea de șantier etern va continua. Ne putem considera norocoși dacă Aktor și Alstom termină cândva prin 2030.
Sute de milioane de euro în instalații, dar CFR dirijează traficul cu telefonul și bicicleta

