Noutăți feroviare, dar și o provocare pentru ministru

Săptămâna trecută reprezentanți ai CFR SA ne-au primit să discutăm stadiul proiectelor de infrastructură feroviară. Le mulțumim pentru deschidere și timpul acordat! Un exercițiu de transparență (nu primul) care ar trebui să devină molipsitor în toate instituțiile subordonate Ministerului Transporturilor.
Așa cum ne-am obișnuit cu dezinteresul de decenii al politicului, deși se discută mult despre investiții, și 2025 va fi un an prost la capitolul mentenanță curentă, tot cu un buget extrem de subdimensionat.
Pe lângă o atenție sporită asupra domeniului feroviar și alocarea de fonduri suficiente, mai cerem ceva deja veteranului ministru Grindeanu: să coordoneze CFR SA, ARF și CFR Călători ca să opereze din 2025 trenurile cu ETCS pe Sighișoara-Simeria*. Recepția este iminentă și vin rame noi dotate cu ETCS. Vor fi două-trei perechi pe zi, deci am putea marca un mare salt tehnologic. Un moment istoric pe care Grindeanu ar putea să și-l treacă în palmares, dacă îi pasă.
Marile modernizări. Așa cum anticipam, CFR ne-a confirmat că alocarea CEF pe cel mai complex șantier feroviar curent, Brașov-Sighișoara, s-a încheiat la final de 2024. Momentan se lucrează la documentația de decont, astfel că în martie CFR va ști câți bani a reușit să atragă din CEF și câte milioane de euro a pierdut. Se fac demersurile birocratice să se treacă obiectivul pe Programul Transport începând cu 2025. Până atunci, cashflow-ul este asigurat de la bugetul de stat.
Dacă în cazul Brașov-Sighișoara mare parte din întârziere a fost cauzată de proiectul tehnic extrem de slab predat antreprenorului, sperăm că responsabilii CFR SA și-au învățat lecția. Pe Cluj-Oradea și Arad-Timișoara-Caransebeș ar trebui să vedem în curând motoarele turate pe toate loturile. Cum constructorii au avut o perioadă de proiectare, cele mai multe probleme au fost prinse incipient.
În 2024 am văzut unele loturi cu o mobilizare foarte bună și progres semnificativ față de cum eram obișnuiți. Sperăm că în 2025 vom avea rezultate bune și pe restul tronsoanelor, ultimele blocaje din etapa de proiectare fiind pe final de rezolvare în următoarele 3-4 luni (Poieni-Aleșd, Arad-Timișoara și Lugoj-Caransebeș).
Chiar dacă între Poieni și Cluj ne așteptăm să se reia circulația în prima parte a anului 2026, inițial cu tracțiune diesel, pe restul loturilor doar cu mult optimism putem visa la trafic pe toate firele la sfârșit de 2026. Unele au fost semnate mult mai târziu (Caransebeș-Lugoj), altele prezintă lucrări sub trafic care necesită o abordare secvențială. Deci riscul să se piardă (din) finanțarea PNRR este foarte mare.
Dată fiind presiunea foarte mare pe bugetul de stat, apreciem că oficialii CFR SA încearcă să maximizeze investițiile cu fondurile disponibile limitate. Astfel, pe magistrala Moldovei (M500) se vor ataca zonele cele mai critice: Ploiești Triaj-Focșani și Roman-Iași-Ungheni, inclusiv podul feroviar peste Prut.
Nu vom avea parte de modernizare completă, ci o fază I asemănătoare cu reînnoirea de pe București-Pitești. Astfel, se va putea circula din nou cu viteza constructivă a liniei, maxim 120 km/h. Într-o fază ulterioară II se va implementa geometria pentru 200 km/h. În plus, porțiunea dintre Iași și Ungheni va fi electrificată tot în prima etapă.
Așa cum v-am obișnuit, vom urmări cu atenție progresul tuturor investițiilor feroviare majore. Ne-am dori să existe măcar același interes și din partea Ministerului Transporturilor. În liniștea asurzitoare a decidenților direcți, auzim alte voci din guvern care vor să taie din fondurile PNRR aferente feroviarului. Nu că această schemă ar fi o premieră…
* Sighișoara-Simeria nu este primul lot certificat cu tehnologie ETCS din țara noastră, însă este primul de o lungime semnificativă pe care există și trafic mai ridicat de călători. În plus, până acum nu aveam trenuri moderne dotate cu ETCS.
📷 Capturi cu peisaje hibernale pe filmare rearview de la “DistrictEA”, membru PeUndeMerg.ro, zona Conop, halta și podurile peste Mureș, 13 februarie 2025.
Noutăți feroviare, dar și o provocare pentru ministru