Noile rame InterRegio (IR): pregătiți-vă șezutul pentru scaune de navetă!

După dezastrul ergonomic Desiro, adică trenuri Regio (R) puse cu surle și trâmbițe pe lung parcurs, azi s-a semnat contractul cu Alstom pentru 37 rame electrice Coradia. Credem că pasagerul român nu trebuie să accepte orice tren pe distanțe lungi doar fiindcă este nou.

Este a doua generație de rame electrice moderne din România după Softronic Hyperion și, folosite corect, ar putea fi o gură de oxigen în rețeaua noastră. Problema este că ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară) a copiat caietul de sarcini de la Regio și a dat “paste” la cel de la InterRegio – analiză și dezbateri aici: https://bit.ly/3JLfaUw. Ironic, licitația pentru R s-a anulat, iar cea de IR s-a finalizat cu acest contract.

Important! Trenurile NU vor ajunge direct la CFR Călători, ci se vor distribui ca subvenție în natură operatorilor care le vor câștiga prin licitație, în baza regulilor pachetului 4 de liberalizare al UE. Procesul este, tot din cauza lentorii ARF, netransparent, neclar și probabil întârziat.

Modelul Alstom Coradia vine în versiuni multiple, de la navetă urbană la intercity de mediu parcurs. ARF a ales opțiuni de navetă: scaune înghesuite dotate cu mânere pentru pasagerii în picioare, strapontine, vestibule foarte mari cu uși multe și largi, spații goale dedicate schimburilor mari de călători, iluminat agresiv, saloane deschise fără partiții și separatoare de confort și intimitate. În ofertă apar până și compostoare de bilete!

Cireașa de pe tort? Vor fi prea puține toalete – număr dublu de pasageri per toaletă față de un vagon normal IR – care la Desiro se înfundau după 150 de km. Exact cum Desiro a alungat pasagerii de pe secțiile neelectrificate, există riscul ca gafa ARF să îndepărteze călătorii de rutele lungi, unde acum se folosesc vagoane relativ moderne și comode.

Solicităm modificarea de urgență a interiorului într-unul confortabil (scaune de lung parcurs, partiții și semi-compartimente, iluminat soft) și reconfigurarea vestibulelor și mai ales a toaletelor!

Cerem ca la următoarele licitații grija pentru nevoile călătorului să fie prioritară, nu lenea și lipsa de răspundere de care a dat dovadă ARF care nu doar a întârziat procedura cu aproape CINCI ani, ci a și dus la contractarea acestei soluții suboptime.

Din cauza tuturor bâlbelor, cerem DESFIINȚAREA ARF, o instituție cu zero reușite în 5 ani de existență.

Noile rame InterRegio (IR): pregătiți-vă șezutul pentru scaune de navetă!