Maraton din avion pe #AutostradaA7, al doilea episod aproape la fel de deprimant

Continuăm să vă prezentăm, în premieră absolută și în exclusivitate, ceea ce nimeni, niciodată, nu a mai făcut la noi în țară: filmare continuă din avion de pe toți cei 319 kilometri ai autostrăzii A7, cel mai lung șantier aflat acum în lucru în România.

Din păcate și al doilea episod este aproape la fel de trist ca acela de ieri: UMB, cel mai puternic și harnic antreprenor general de pe rutier din România, are și aceste șantiere întârziate din cauza lipsei de capacitate, neputând să mobilizeze utilaje și oameni îndeajuns ca să ducă în ritmul obișnuit toți cei 388 kilometri de autostradă și drum expres din portofoliu.

Tronsonul Bacău-Focșani are în total 95,902 kilometri, este format din 3 loturi contractate toate cu UMB în 15.12.2022 care prevăd 30 de luni de execuție directă, având ordine de începere emise în 03.05.2023 (cele două dinspre Bacău) și 29.03.2023 (cel dinspre Focșani). Așadar, termenele de finalizare sunt noiembrie 2025, respectiv septembrie 2025.

Conform datelor oficiale CNAIR, stadiul fizic este de 4% pe Bacău Sud-Răcăciuni (21,522 km), 12% pe Răcăciuni-Domnești (38,78 km) și 17% pe Domnești-Focșani Nord (35,6 km).

Pe același raționament explicat ziua trecută, adăugăm cu indulgență încă un punct procentual aferent diferenței dintre lucrările executate la zi și cele raportate la ultima actualizare CNAIR.

Astfel, pe lotul din nord am avea, la zi, execuție de 5% în 11 luni scurse de la emiterea ordinului de începere, deci doar 0,45% lunar. Pe mijloc este ceva mai bine, 13% în 11 luni, adică 1,2% pe lună. Iar în sud avem 18% în fix un an de zile, așadar 1,5% avans mediu, dar tot insuficient. Un progres de 100% sau măcar 95% (pentru deschidere) în 30 de luni impune o cadență medie de 3,1-3,4%.

Ca să-și onoreze termenele asumate, UMB ar trebui să pună în teren 4,5-5%, respectiv 6,5% din lucrări, în medie, în fiecare lună, de astăzi! Adică o creștere a mobilizării, imediată, de 10 ori (!) pe nord și de 3-4 ori în mijloc și la sud față de cea avută în primul an scurs deja din contract. Orice zi care trece fără să se atingă acest ritm adaugă, matematic, noi întârzieri.

Concluzia? Aceeași ca ieri: și pe segmentul Bacău-Focșani, la fel ca pe Pașcani-Bacău, decalajele care trebuie recuperate în cele 19, respectiv 18 luni rămase sunt enorme. Deci misiune practic imposibilă având în vedere că UMB trebuie să livreze până la sfârșitul lui 2025, conform termenelor asumate prin contracte, TOȚI cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are în tolbă, cu excepția ciotului A1 Margina-Holdea scadent în 2026.

Maraton din avion pe #AutostradaA7, al doilea episod aproape la fel de deprimant