Centura Bârlad, greu de… inaugurat!

După cum vedeți din cadrele aeriene și de la sol făcute de Ștef în urmă cu 10 zile, cei aproape 11,3 kilometri care ocolesc Bârladul pot fi deschiși fără probleme. Dar, aparent inexplicabil, stăm… probabil după domnul Grindeanu care nu găsește foarfeca sau cheile de la elicopter.

Contractul a fost semnat cu Tehnic Asist în 24.10.2018, a primit ordin de începere în 05.12.2018 și prevede 8 luni de proiectare și alte 22 de execuție. S-a întârziat foarte mult cu proiectul tehnic, depus abia în iunie 2020.

Prin urmare, ordinul pentru startul lucrărilor (dat separat pe acest tip de contract) a venit tocmai în august 2020, deci termenul de finalizare inițial: iunie 2022. Adică în urmă cu doi ani și ceva.

Întârzierile au fost, ca de obicei, din cauza statului care nu și-a făcut treaba la timp (exproprieri, avize, utilități de mutat) și nici antreprenorul nu a rupt norii.

Așa că… nici nu mai adunăm aceste câteva săptămâni petrecute în așteptarea panglicii ministrului Grindeanu.

📷 Cadre aeriene Ștef, 2 august 2024

Centura Bârlad, greu de… inaugurat!