Pe cei 30,35 kilometri italienii de la WeBuild sunt mult devansați și avem șanse bune să circulăm, măcar parțial între nodurile Pitești/Bascov și Mănicești/Vâlcele, în decembrie 2024, cu 9 luni înainte de termenul contractual, septembrie 2025.
La terasamente nu avem nicio emoție pentru finalul acestui an: pe cea mai mare parte a lotului avem balast stabilizat și chiar primul strat de asfalt, doar mici zone fiind mai în urmă.
Însă la structuri e altă poveste. Inaugurarea anticipată în decembrie 2024 stă în câteva poduri critice de pe tronson, în special cele cu deschideri pe tablier metalic, cum ar fi cel peste canalul Argeș de lângă Merișani, în sudul Lacului Vâlcele.
O altă problemă majoră este și atitudinea oficialilor CNAIR față de WeBuild în legătură cu problemele de execuție de pe contractul podului suspendat de la Brăila.
Nu ne imaginăm că italienii vor avea chef să ne facă vreun favor când sunt la cuțite cu șefii din Transporturi, chiar dacă vor dori să-și strângă cât mai repede jucăriile și să se mute în apropiere pe Secțiunea 3, acolo unde au de tras minim 45 de luni, contractual, realist-optimist vreo 5-6 ani.
Una peste alta, așa cum am spus și în ianuarie în previziunile noastre rutiere din acest an, avem șanse 50/50 să circulăm pe A1 între Pitești și Curtea de Argeș în decembrie 2024. Cu siguranță balanța va înclina într-o parte sau alta în următoarele 3-4 luni.
N-ar strica dacă responsabilii CNAIR ar lansa urgent licitația de lucrări pe DN73C astfel încât să scoatem traficul de tranzit de pe DN7 și din localitățile înșirate între Pitești și Râmnicu Vâlcea.