În timp ce alții trag tare ca să inaugureze chiar înainte de termen, pe lotul 3 al Autostrăzii A0 grecii au intrat deja în hibernare. Cadrele aeriene surprinse joi, 21.12.2023, ne scutesc de prea multe comentarii: https://youtu.be/QC0wPkGYWJc.
La început de an ministrul Grindeanu făcea o serie de declarații aiuritoare printre care cea mai bună glumă era că în 2023 “vii pe autostradă de la Pitești și te duci până la Constanța doar pe autostradă”.
Am dezmințit vehement aceste promisiuni fanteziste în 22 februarie: https://bit.ly/3Rzwh0v. Vă explicam atunci: “Aktor are termen contractual de finalizare în aprilie 2024. Va fi cu siguranță mult depășit.”
Realitatea din 22 decembrie 2023. S-a ajuns la aproximativ 60% stadiu fizic în teren. Nicio grindă pe șantier, cu excepția pieselor de tablier metalic din nodul cu A1 care zac acolo de luni bune. Ceva balast stabilizat sau asfalt? Un biet petic de test.
Sub amenințarea rezilierii, grecii au aprins un foc de paie în vara trecută și într-adevăr au avut câteva luni mai bune. Dar au obosit repede, așa că toamna minunat de secetoasă pentru construcții i-a luat prin surprindere și abia dacă au mai pus ceva procente în teren.
Așa că acum trebuie să ne mutăm cu toții cu cortul pe șantierul lor ca să fim siguri că vor executa, cu chiu cu vai, restul de ~35% din lucrările rămase în următoarele 12 luni. Acesta trebuie să fie obiectivul major în infrastructura rutieră în 2024: legarea A1 de A2 cu A0 prin sudul Capitalei, fără restricții. Orice alt rezultat este un dezastru!
Vom reveni cu filmare și detalii și de pe celelalte loturi ale A0 Sud făcute de turci, marile dezamăgiri din 2023.